Serena Williams a anunțat că renunță la boicotul început în urmă cu 13 ani și, în prima jumătate a lunii martie, va fi prezentă pe tabloul turneului de la Indian Wells. Proaspăt-câștigătoare la Australian Open, americanca cu 19 titluri de Mare Șlem a scris o confesiune plină de emoție pentru publicația britanică Time, explicând cum s-a simțit izgonită de pe terenul unui turneu în care marcase primele borne personale în carieră.
„În 2001, eram o tânără de 19 ani concentrată să câștig și să devin cât de bună pot fi, pentru mine și pentru copiii care priveau în sus, spre mine. Am petrecut zeci și mii de ore, mare parte a adolescenței mele, servind, alergând, exersând, zi de zi, în urmărirea unui vis. Care atunci începea să prindă contur”, povestește Serena Williams, cea care inițial, s-a aflat pe lista jucătorilor înscriși și la ediția din 2014 a turneului american.
Jurnalistul american Ben Rothenberg a readus în prim-plan imaginile de la ultimul meci al Serenei la Indian Wells. Mezina Williams câștigase până la ora finalei respective un singur titlu de Mare Șlem, în 1999, la US Open.
If you’ve never seen Serena’s last match at Indian Wells, it’s a tough watch but worthwhile. Crowd cheering her DFs https://t.co/Y28gF4cWyw — Ben Rothenberg (@BenRothenberg) February 4, 2015
If you’ve never seen Serena’s last match at Indian Wells, it’s a tough watch but worthwhile. Crowd cheering her DFs https://t.co/Y28gF4cWyw
— Ben Rothenberg (@BenRothenberg) February 4, 2015
„Acuzațiile nefondate ne-au durut, au tăiat răni profunde, au smuls ceva din noi”
„Ca jucătoare de culoare, arătam diferit. Sunam diferit. Mă îmbrăcam diferit. Serveam diferit. Dar când intram pe teren, puteam concura cu oricine. Când am ajuns la Indian Wells, în 2001, eram pregătită să câștig. Dar nimic nu m-ar fi putut pregăti pentru ce a urmat în finală. De cum am pășit pe teren, spectatorii au început să mă ia în derâdere, au început huiduielile. În semifinale ar fi trebuit să joc împotrivei surorii mele, Venus, care însă avea tendinită și a trebuit să abandoneze. În întreaga mea carieră, integritatea a reprezentat totul pentru mine. Pentru Venus, și mai mult. Acuzațiile nefondate că meciul nostru a fost aranjat ne-au durut, au tăiat răni profunde, au smuls ceva din noi. Substratul rasist a fost dureros, derutant și nedrept. În sportul pe care l-am iubit din toată inima, într-unul dintre cele mai dragi turnee, m-am simțit nedorită, singură și speriată„, a scris Serena Williams.
„Când am fost huiduită la Indian Wells, parcă de o lume întreagă, dubiile mele au devenit reale. Nici nu mai aveam dorința să câștig. M-a urmărit mult acest moment. La fel și pe Venus – pe întreaga noastră familie. Cel mai mult, pe tatăl meu care și-a dedicat toată viața să ne îndrume în această aventură și atunci asista la un moment în care fata lui era călcată în picioare. Acum lucrurile sunt diferite, după 13 ani. Când antrenorul Rusiei a făcut comentarii rasiste la adresa mea și a lui Venus, WTA-ul și USTA-ul au reacționat. M-am convins cât de mult a evoluat acest sport„, scria Williams, referindu-se la faptul că Shamil Tarpischev a fost suspendat, după ce le-a ironizat pe Serena și pe Venus, numindu-le „frații Williams”.
„Am spus de mai multe ori că nu voi mai juca niciodată acolo. Și, credeți-mă, vorbeam serios. Trebuie să recunosc că eram speriată. Dacă voi intra din nou pe arenă și voi fi din nou fluierată de întreaga tribună? Coșmarul ar fi reînceput„, admite Williams.
„Sunt într-un punct al carierei în care nu mai am nimic de demonstrat. Sunt la fel de motivată ca oricând, dar drumul este mai ușor acum, joc din pasiune pentru acest sport. Cu această dragoste în minte, dar și cu o nouă perspectivă asupra înțelesului lui a ierta, mă întorc cu mândrie la Indian Wells, în 2015. Am credința că fanii de la Indian Wells au crescut odată cu acest sport și mă cunosc mai bine decât o făceau în 2001„, explică sportiva ajunsă acum la 33 de ani.
„Indian Wells rămăne un pivot al poveștii mele iar eu fac parte din povestea acestui turneu. Împreună avem șansa să scriem un final diferit„, își încheie Serena Williams mesajul formulat ca o rugăminte.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER